Prim-vicepreședintele TNL Olt, Nicușor Oprea, este cercetat penal după ce, joi seara, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu numerele provizorii expirate.

Sursele Gazeta Nouă spun că tânărul liberal era la plimbare cu un autoturism de lux, marca Audi A5, chiar pe bulevardul Muncii, în centrul orașului Scornicești. Pentru Oprea nu a contat că numerele roșii ale mașinii expiraseră.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Pentru această faptă, Nicușor Oprea riscă închisoare de la 1 la 3 ani sau amendă penală.

Prim vicepreședinte TNL Olt nu se află la prima problemă cu legea. El este cercetat într-un dosar pentru lovire si alte violențe.

Articolul precedentCazul ambulanţierilor din Corabia. Doar 10 candidaţi au rămas în cursă pentru cele 15 posturi scoase la concurs
Articolul următorZona de promenadă din Caracal, refăcută cu fonduri europene. Ce alte proiecte mai pregătește municipalitatea