Ministerul Apărării Naţionale va investi la Caracal în reabilitarea unei clădiri de patrimoniu care a servit drept policlinică, în trecut, şi care va deveni ambulatoriu pentru soldaţii străini şi români din zona de sud a României.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, la Craiova, că imobilul va fi preluat de la primărie şi, după reabilitare, modernizare şi dotare va deservi Brigada Multinaţională din Bănie, dar şi personalul militar de la Deveselu.

„Vedem totul în ansamblu, nu doar investiţiile de aici de la Brigada Multinaţională, dar şi investiţii pe care le facem la batalionul care este la Caracal. Tot la Caracal, am anunţat că vom prelua de la primărie un spaţiu care a fost cândva o policlinică a Ministerului Apărării Naţionale şi vom face un ambulatoriu extrem de modern pentru a putea deservi nevoile Brigăzii”, a declarat Fifor.

La rândul său, primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, a declarat că imobilul s-a aflat în conservare. El a adăugat că fiind vorba de o clădire de patrimoniu, municipalitatea nu a avut posibilitatea financiară de a o reabilita.

„A fost policlinică militară înainte şi n-a mai fost folistă deloc, ulterior. Noi am lăsat-o în conservare pentru că preluarea de către Minsiterul Apărării este o discuţie mai veche. Va redeveni policlincă militară pentru soldaţii americani, dar şi ai noştri bineînţeles. Vom aproba o hotărâre de consiliu pentru preda ministerului această clădire de patrimoniu”, a declarat edilul.

 

 

Articolul precedentMăsură luată de autorităţi după numeroasele accidente cu pietoni, de pe Ecaterina Teodoroiu din Slatina
Articolul următorZeci de plante de cannabis, găsite într-o comună din Olt. DIICOT a reţinut patru persoane pentru trafic de droguri