NEBULOASĂ la Caracal. PSD nu votează majorările salariilor propuse chiar de primarul social-democrat

NEBULOASĂ la Caracal. PSD nu votează majorările salariilor propuse chiar de primarul social-democrat
Propunerea de majorare a salariilor personalului angajat în primărie a venit dinspre Sindicatul Libertis
Consilierii locali PSD nu vor vota majorarea salariilor angajaților administrației municipale Caraca, potrivit noului președinte al organizației PSD Caracal, Marian Doldurea.
Potrivit unui comunicat de presă remis de PSD Caracal, propunerea de majorare a salariilor personalului angajat în primărie a venit dinspre Sindicatul Libertis, iar administraţia locală s-a conformat. Un proiect de hotărâre ar urma să fie supus votului consilierilor locali, la următoarea şedinţă a legislativului local.
„Administrația orașului trebuie să-și orienteze atenția spre nevoile cetățeanului, să gândească la o mai bună investire a banului public în rezolvarea problemelor comunității. Nu susținem majorări de salarii, în condițiile în care orașul Caracal are nevoie de fonduri pentru investiții în infrastructură. Ca președinte al organizației PSD Caracal nu voi tolera astfel de derapaje”, afirmă Marian Doldurea, președintele PSD Caracal.
Marian Doldurea cere administrației Caracal să facă politica cetățeanului.
„Nu am văzut proiectul de buget pe anul 2020 pus spre consultare publică, așa cum este normal, ca și noi, cetățenii orașului Caracal, să ne putem spune părerea cu privire la prioritățile comunității din care facem parte. A venit vremea ca administrația publică să asculte vocea cetățenilor ale căror interese le reprezintă. Cât voi fi președinte al PSD Caracal, orice membru al partidului nostru, indiferent de funcția publică în care se va afla, va face politica cetățeanului Municipiului Caracal”, a mai spus Doldurea.
Citește și:
- 17:12 - Trei petroliere uriașe au rupt blocada și au reușit să treacă prin strâmtoarea Ormuz
- 17:05 - Cele trei scenarii dacă PSD iese de la guvernare. Fost membru CSM: ”Vom sta mult și bine cu Ilie Bolojan în fruntea Guvernului României”
- 16:25 - Viktor Orban, primul interviu după înfrângerea în alegeri. „Am simțit durerea, golul ei”
- 16:11 - PSD îi acuză pe Bolojan și pe Oana Gheorghiu că vor să scoată pe bursă companii de stat în baza unor date false și fără o logică economică
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











