Profesorul din Balş, care a făcut sex cu o elevă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Olt, fiind acuzat de pornografie infantilă, în formă continuată, şi act sexual cu un minor, tot în formă continuată.
Pe lângă infracţiunea de act sexual cu un minor, achetatorii au adăugat-o şi pe cea de pornografie infantilă după ce, potrivit unor surse, în urma percheziţiei informatice, în telefonul bărbatului au fost găsite materiale cu caracter pornografic.
Bărbatul a făcut sex cu fata când aceasta avea doar 14 ani.
Din acest an şcolar, copila a devenit şi mai apropiată de profesor, după ce a intrat în clasa a IX-a, la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balş, unde profesorul predă muzică.
Mama fetei a fost cea care a anunţat autorităţile cu privire la abuzul la care a fost supusă fiica sa.
Profesorul a fost trimis în judecată pe 5 octombrie. Dosarul se află acum pe masa judecătorilor de la Tribunalul Olt.
Sursa: Realitatea de Olt