Proiectul Consiliului Judeţean Olt care vizează înfiinţarea unei subunităţi de pompieri şi a unei staţii de ambulanţă în comuna Dobroteasa, care să deservească tot nordul judeţului, este în linie dreaptă.
Primarul din Dobroteasa, Ion Crăciunescu, a declarat că proiectul are o deosebită importanţă pentru oltenii din nordul judeţului, timpul de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă fiind mult mai scurt.
„Există un proiect pentru înfiiţarea unei unităţi de pompieri şi a unei staţii de ambulanţă. Deja a fost transmis terenul către Consiliul Judeţean şi se lucrează la studiul de fezabilitate. Este un lucru deosebit de important atât pentru comuna Dobroteasa, cât şi pentru comunele din nordul judeţului. În primul rând, una este să ai o salvare care să vină în două sau trei minute la un pacient şi alta este să vină o salvare de la Slatina, de la 50-60 de kilometri. Indiferent de viteza cu care ar veni, nu poate veni mai devreme de 30-40 de minute”, a declarat edilul.
Opt localităţi din nordul judeţului Olt vor fi în raza de acţiune a pompierilor şi ambulanţei din Dobroteasa.
„Unitatea de pompieri şi staţia de ambulanţă de la Dobroteasa vor deservi tot nordul judeţului – Verguleasa, Vultureşti, Dobroteasa, Sâmbureşti, Vitomireşti, Leleasca, Topana şi Făgeţelu. Va fi un timp de reacţie mult mai scurt atât la pompieri, cât şi la ambulanţă”, a mai spus primarul.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la 7.516.799,05 lei, TVA inclusă, banii venind din bugetul propriu al forului judeţean. Cele două sedii secundare vor fi edificate pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Dobroteasa.
„Terenul respectiv nu avea o utilitate. A fost sediul fostului CAP, brutăria şi o magazie de cereale”, a mai declarat Ion Crăciunescu.