O femeie în vârstă de 83 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice, a ajuns la spital, miercuri, după ce a încercat să se arunce de la etajul 1 al blocului în care locuieşte.

Pompierii şi un echipaj SMURD au intervenit prompt şi au reuşit să o aducă pe femeie în locuinţă.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Slatina, strada Cornișei, pentru salvarea unei persoane aflate în afara balconului, la etajul unu. Echipajul SMURD ajuns primul la locul evenimentului, a găsit femeia pe copertina balconului și a reușit să o aducă pe aceasta în locuință”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Femeia, în vârstă de 83 de ani, cunoscută cu afecțiuni psihice, a fost transportată la UPU Slatina.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentSondaj INSOMAR: PSD, creștere spectaculoasă în sondaje – Ce trage în jos PNL-ul
Articolul următorRaport CoVid-19, 28 iulie: 159 cazuri noi, un deces, 47 pacienți în ATI