Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt ar putea rămâne fără bani, în luna octombrie, din cauza proastei alocări bugetare făcute de Guvern, în aprilie, şi din cauza întârzierii proiectului de rectificare.
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat joi că probleme sunt şi la primării, care nu mai au bani pentru plata indemnizaţiilor de handicap.
„Din informațiile pe care le am, înteleg că nu se întâmplă nici săptămâna aceasta (aprobarea rectificării bugetare – n.r.). Asteptăm cu toții. Bineînțeles că e o rectificare importantă, toată lumea are nevoie de sume de bani pentru a putea să ducă mai departe activitatea. Deja sunt UAT-uri (unități administrativ-teritoriale – n.r.) care la sumele pentru handicap (plata indemnizațiilor către persoanele cu dizabilități și a salariilor de care beneficiază însoțitorii acestora – n.r.) se apropie de final cu banii, iar din informațiile de la colegii mei din țară, sunt și direcții generale ale protecției copilului care de luna viitoare rămân fără bani. La noi, sumele pe care avem acum ne ajung până în luna octombrie, rămânând neînchise ultimele două luni ale anului. Bineînteles că și noi așteptăm cu interes această rectificare, vedem dacă ea va rămâne în forma care a apărut pe transparență sau va suferi modificări, pentru că înțeleg că presiunile sunt mari de la toate ministerele și de la toate partidele din cadrul coaliției, să modifice acea rectificare pusă deja pe transparență”, a declarat Marius Oprescu.
Ministerul Finanţelor Publice a publicat, în 13 august, proiectul de ordonanţă privind rectificarea bugetară. Documentul prevede suplimentări de sume la ministerele Sănătăţii, Finanţelor, Dezvoltării. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale înregistrează o rectificare negativă de 2.781,2 milioane lei, per sold, potrivit digi24.ro.
Sursa: Realitatea de Olt