O primărie din Olt a plătit 25 lei pentru o porție de fasole cu cârnați oferită de 1 Decembrie

47456733_1985631931521089_5669235850081206272_n
Primăria Balș a plătit nu mai puțin de 25 lei pentru o porție de fasole cu cârnați, oferită oamenilor cu ocazia zilei de 1 Decembrie, potrivit unui document obținut de realitateadeolt.net. Suma totală alocată manifestărilor de Ziua Națională a depășit 122.000 lei, iar documentul arată că 20.000 lei au fost alocați capitolului „alte cheltuieli neprevăzute”.
Documentul citat arată că administrația locală nu s-a uitat la preț, atunci când a achitat nu mai puțin de 25 de lei pe o porție de fasole cu cârnați, în condițiile în care, la majoritatea restaurantelor din județ, cu minimum 15 lei se poate mânca „meniul zilei”, adică felul întâi, felul doi și desert. Prin comparație, Primăria Slatina, reședința județului Olt, a plătit șapte lei pe aceeași porție.
15.000 de lei a plătit Primăria Balș pentru parada ecvestră, organizată cu ocazia Centenarului, iar pentru flori și coroane a fost achitată suma de 10.000 lei. Tot 10.000 lei a costat și ceea ce documentul citat reține drept „Plachetă aniversară «Centenarul Marii Uniri»”. Mai multe persoane care au participat la festivitățile din Balș au declarat, pentru realitatea de olt.net, că nu au văzut această „plachetă”.
Angajații primăriei au prevăzut și fonduri pentru „alte cheltuieli neprevăzute”, nu mai puțin de 20.000 lei.
În cele ce urmează, redăm integral lista cheltuililor decontate de Primăria Balș pentru marcarea Centenarului:
Paradă ecvestră – 15.000 lei
Fasole cu cârnați - 1.000 porții – 25.000 lei
Interpret și muzică populară – 10.000 lei
Baloane+helium – 1.100 lei
Bandă tricolor și material, confecționat măști – 600 lei
Flori și coroane – 10.000 lei
Vase ceramic, linguri de lemn (premii) – 600 lei
Fanfară – inclusiv transport, cazare, hrană (două formații) – 17.000 lei
Plachetă aniversară „Centenarul Marii Uniri” - 10.000 lei
Mochetă pentru scenă - 1.000 lei
Alte cheltuieli neprevăzute - 20.000 lei
Panotaje, meșuri, printuri - 12.000 lei
Total: 122.300 lei

Administrația locală din orașul Balș a dat dovadă de „dare de mână” atunci când vine vorba de banul public, mai ales după ce a luat decizia, în 2014, de a amplasa în fața sediului primăriei, un grup statuar de 15 statui. Jumătate dintre ele acum stau cu spatele la stradă.
Cele 15 busturi sunt croite dintr-o rășină specială care imită bronzul. Ansamblul statuar este așezat în fața primăriei Balș, partea stângă în sensul de mers spre Craiova. În mijlocul grupului, este amplasată o fântână arteziană.
În afară de Petru cel Tânăr și de Mihail Drumeș, restul de 13 statui înfățișează personalități locale din perioada interbelică, oameni de care mulți dintre bălșeni nu au auzit. În ordinea în care au fost amplasate, personalitățile de pe statui sunt: Petru cel Tânăr, Petre D. Roșca, Ion Țurlui, Gheorghe Vasilescu, Aurelian Florescu, Paul Ionescu Pastion, Ana Dinculescu, Nicolae Mihăescu, Mihail Drumeș, Nicolae Petrulian, Petre Pandrea, Paul Tomescu, Marin Trușcă, Nicolae Teică și Ioan Ion Diaconu.
Potrivit informațiilor făcute publice de Primăria Balș, 800 de euro a costat fiecare bust, primăria suportând doar costurile pentru statuile propriu-zise. Soclurile pe care acestea au fost așezate fac parte dintr-un proiect cu fonduri europene, în valoare de 20 milioane lei, prin care a fost reabilitată zona centrală a orașului și infrastructura din această zonă. Principalul susținător al al ansamblului statuar din Balș este Mădălin Teodosescu, primarul localității.
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News


























