O femeie în vârstă de 46 de ani, din Fălcoiu, a ajuns la spital, sâmbătă dimineaţa, după ce autoturismul în care se afla a lovit un cap de pod, pe raza oraşului Piatra-Olt. Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul rutier s-a petrecut, în jurul orei 6.00.

Oamenii legii spun că un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Fălcoiu, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul oboselii, a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroșat un cap de pod și s-a răsturnat în șanțul lateral. Din accident a rezultat rănirea pasagerei din autovehicul, o femeie în vârstă de 46 de ani, tot din Fălcoiu. Aceasta a fost transportată la spital, unde a rămas internată. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. „Polițiștii continuă cercetările, fiind întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să nu conducă dacă se simt obosiţi!
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este suficientă o fracţiune de secundă pentru a aţipi şi, implicit, pentru a pierde controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie întreruptă deplasarea până la refacerea totală a capacităţilor psiho – motorii necesare conducerii în siguranţă.

Articolul precedentAccident într-o comună din Olt. Autoturisme distruse de un şofer începător – VIDEO
Articolul următorȘtefan Bănică Jr. cântă astăzi la Zilele Slatinei. Cum a fost primit de fani- VIDEO