68 de monede, susceptibile a fi antice, au fost descoperite de către un fost polițist al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Rezervistul a sesizat telefonic polițiștii Secției de Poliție Rurală Dăneasa cu privire la descoperirea făcută.

Vestigiile arheologice au fost descoperite cu ajutorul unui detector de metale pe un teren din afara comunei Radomireşti, din județul Olt.

„Bărbatul este autorizat și deține legal detectorul de metale folosit. Monedele sunt argintii și prezintă inscripția MAKEDON, urmând a fi predate administrației locale și supuse expertizării în vederea stabilirii autenticității”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCSM Bucureşti s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor după meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea
Articolul următorCod galben de precipitaţii, până mâine