Poliţiştii din Olt au oprit, vineri dimineaţa, 38 de mijloace de transport în comun, aplicând amenzi în valoare de peste 3.500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul Covid-19.

Totodată, peste 120 de persoane au fost legimitate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că în urma acestor acțiuni au fost depistate şase persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.600 de lei.

Asfel, un bărbat în vârstă de 55 de ani, în calitate de conducător auto, în timp ce efectua transport de călători pe ruta Slatina-Teslui, nu a păstrat libere scaunele din spatele şoferului, fiind sancţionat contravenţional cu suma de 500 de lei.

Un al doilea bărbat, de 51 de ani, tot conducător auto, tot pe ruta Slatina-Teslui, a fost identificat fără avea montat dozator cu soluţie dezinfectantă lângă uşa de acces. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 600 de lei

De asemenea alte 23 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 3.300 de lei, fiind retras un certificat de înmatriculare.

Articolul precedentSe strică vremea în weekend. Ce spun meteorologii
Articolul următorUn nou RECORD de îmbolnăviri cu COVID-19, raportat vineri. Situaţia pe judeţe