Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Osica de Sus, a fost arestat preventiv după ce, duminică, a încălcat în mod repetat un ordin de protecţie provizoriu.

Bărbatul este acuzat de violență în familie, amenințare, distrugere și nerespectarea ordinului de protecție provizoriu.

Potrivit poliţiştilor, duminică după-amiază, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Osica de Sus, a sesizat la 112  faptul că, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic și amenințat de către tatăl său.

Ulterior conflictului, tânărul nu a necesitat îngrijiri medicale, iar, pe numele bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

În aceeași zi, dar seara, tânărul a sesizat, din nou, poliţia că tatăl său nu a respectat ordinul de protecție provizoriu, a distrus ușa de la casă și un geam și l-a amenințat cu acte de violență.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Cu această ocazie, polițiștii au emis, pe numele bărbatului, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, distrugere și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. La data de 08 noiembrie a.c., instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 51 de ani, pentru o perioadă de 30 de zile”, transmite IPJ Olt.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentDeputat PSD: Pentru noi, faptul că intrăm acum la guvernare, politic vorbind, nu este niciun avantaj
Articolul următorSting vine la Cluj în luna martie a anului viitor