Un bărbat din Balş s-a dus să-şi schimbe buletinul, deşi se afla în izolare la domiciliu. Bălşeanul a fost amendat de poliţişti.
La 1.000 de lei s-a ridicat amenda încasată de bărbat.
„La data de 18 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş au fost sesizaţi de lucrătorii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Balş cu privire la faptul că un bărbat din localitate s-a prezentat pentru preschimbarea actului de identitate deşi se afla în izolare la domiciliu. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional de către poliţişti cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.
Cu o amendă, dar în valoarea de 5.000 de lei, s-a ales şi o femeie din localitatea Corabia, ce ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu, dar nu a fost găsită de poliţişti la adresa declarată.
Potrivit IPJ, în ultimele două zile, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoarea totală de 10.500 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 4.500 de lei și 2 pentru nerespectarea interdicțiilor privind carantina/izolarea în valoare de 6.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Olt