CJ Olt a aprobat, miercuri, documentaţia pentru amenajarea unei spălătorii în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. În prezent, aceste servicii sunt desfăşurate de o firmă externă.
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că, până la finalul anului viitor, spălătoria ar trebui să devină funcţională.
„Dacă reuşim să construim spălătoria, bineînţeles că vom renunţa la serviciile externe. Bineînţeles că această decizie a fost luată plecând de la un calcul foarte exact despre ce înseamnă serviciile de spălătorie externe şi ce înseamnă o splătăorie proprie modernă. Despre asta vorbim, adică trebuie să ne ridicăm la nişte standarde, suntem în secolul XXI, iar lucrurile nu mai pot funcţiona oricum. Astăzi am aprobat indicatorii proiectului, urmând ca în perioada următoare, Consiliul Judeţean Olt să pună şi banii. Până la finalul anului viitor, vrem să dăm drumul la spălătoria proprie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, a declarat Marius Oprescu.
Proiectul vizează reabilitarea spălătoriei care a funcţionat, în trecut, în cadrul spitalului, un spaţiu de peste 250 de metri pătraţi, cu subsol, aprter şi două etaje. Clădirea va fi reabilitată, modernizată şi reconfigurată din temelii.
Valoarea totală a investiţiei CJ Olt se ridică la 1.962.040 lei, TVA inclusă.
Sursa: Realitatea de Olt