Două noi decese ale unor persoane care prezentau infecţia cu virusul Sars-Cov2 au fost raportate, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică.

Decesul cu numărul 42 este al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, internat la Spitalul Slatina pe 23 august, când a şi fost confirmat cu COVID-19. Decesul a survenit în cursul zilei de luni.

El avea boli asociate: hipertensiune arterială şi diabet zaharat tip II

Tot marţi a fost raportat decesul unui alt bărbat, în vârstă de 68 de ani, care a fost internat la Spitalul Slatina în data de 17 august, ulterior fiind transferat la Spitalul Municipal Caracal, la Terapia Intensivă a Secţiei de Neurologie.

Bărbatul a decedat, marţi.

Comorbidităţi: tumoră cerebrală operată, hemiplagie dreapta, epilepsie secundară.

Numărul total al morţilor a ajuns în judeţul Olt la 43, de la începutul pandemiei.

Articolul precedentRECORD de decese, raportate în ultimele 24 de ore. Situaţia pe judeţe
Articolul următorNelu Tătaru: „Când avem trei cazuri de COVID în trei clase diferite, acea şcoală se închide”