Peste 1.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute şi 54 de cazuri de gripă au fost înregistrate în judeţul Olt, în prima săptămână a anului 2023, potrivit unui comunicat remis, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
Sursa citată raportează şi peste 400 de cazuri de pneumonie.
„În prima săptămâna a anului 2023, la nivelul jud. Olt s-au înregistrat 1003 cazuri de Infecții respiratorii acute cu 37 internări, 414 cazuri de Pneumonii cu 98 internări și 54 cazuri de gripă”, arată DSP.
Dintre cazuri de gripă, 27 sunt femei şi tot atâţia bărbaţi, mai mult de jumătate fiind din mediul urban. Potrivit DSP, este vorba despre „pacienți cu vârste cuprinse între 0 şi 86 ani (0-1 an=4 cazuri, 2- 4 ani=10 cazuri, 5-14 ani=20 cazuri, 15- 49 ani=12 cazuri, 50- 64 ani=2 cazuri, peste 65 ani=6 cazuri ), care s-au prezentat în serviciile specializate ale Spitalului Judeţean Slatina (12), Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Caracal (41), alte unități sanitare cu paturi din țară (1), cu simptomatologie compatibilă cu gripă. Motiv pentru care li s-au recoltat câte un test pentru determinarea virusurilor gripale (48 teste antigenice rapide și 6 teste pentru determinarea virusurilor prin metodă RT- PCR ), cu rezultate pozitive pentru prezența virusurilor gripale”.
14 cazuri sunt internate, iar 40 de pacienți sunt izolați la domiciliu cu prescripție medicală emisă de specialist. Ponderea o dețin grupele de vârstă cuprinse între 0-19 ani.
Sursa: Realitatea de Olt