Un poliţist din cadrul Poliţiei Drăgăneşti-Olt a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri, în dosasrul pistolului care a dispărut din camera de armament a secţiei.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, bărbatul este acuzat, printre altele, de favorizarea infractorului.

„La data de 2 martie 2022 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat – agent de poliţie în cadrul Poliţiei Drăgăneşti Olt – cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi munţiilor prev. de art.342 al.1, 3 C.p., favorizare a făptuitorului prev. de art.269 al.1 C.p. şi tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.300 C.p. rap. la art.132 şi art.15 din Legea 78/2000, toate cu aplicarea art.38 al.1 C.p. Urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Caracal cu propunere de arestare preventivă. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IGPR – Secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova şi din cadrul Poliţiei Drăgăneşti Olt. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Brigada Operaţiuni Speciale Craiova”, se arată în comunicatul procurorilor.

Potrivit IPJ Olt, în data de 18 octombrie 2021, un polițist ar fi depus armamentul la camera de armament, iar în data de 19 octombrie, când s-a prezentat pentru a o ridica, ofițerul de serviciu i-a comunicat faptul că pistolul și muniția aferentă, aflate în dotarea polițistului, nu se regăsesc în camera de armament.

 

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentElevă din Slatina, calificată la Olimpiada Europeană de Matematică. E a patra participare la rând
Articolul următor5 militari morți după prăbuşirea elicopterului MApN