Aproape 700 de amenzi au fost aplicate de poliţiştii olteni, în weekend, când au fost reţinute şi 66 de permise de conducere.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, au fost aplicate 694 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 241.400 lei.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 66 de permise de conducere, fiind retrase şi 8 certificate de înmatriculare.

„De asemenea, au fost constatate 19 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, 8 fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 9 pentru conducere fără permis şi 2 pentru alte abateri”, se arată în comunicatul citat.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentOlt: Un bărbat din Scorniceşti, lovit mortal de o maşină, pe trecerea pentru pietoni
Articolul următorInstabilitate atmosferică şi un val de căldură, aşteptate în toată ţara