874 de amenzi în valoare totală de 237.533 de lei au fost aplicate de poliţiştii din Olt, în weekend, în urma unei acţiuni desfăşurate pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 59 de permise de conducere, dintre care 27 pentru depășirea regimului legal de viteză cu mai mult de 50 km/h și 32 pentru alte abateri, fiind retrase şi 25 de certificate de înmatriculare.
„De asemenea, au fost constatate 10 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, 4 fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 3 pentru conducere fără permis şi 3 pentru alte abateri”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt