Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care locuieşte într-o clădire a Primăriei Caracal, fiind asistat social, a fost amendat de trei ori doar în luna decembrie, pentru nenumărate scandaluri şi ameninţări adresate vecinilor. Unul dintre evenimente a fost postat pe Facebook de către unul dintre vecini.
Acesta relatează că, ultima dată, bărbatul a spart toate geamurile clădirii puse la dispoziţie de primărie şi i-a distrus uşile.
„Totul a culminat cand pe 8 decembrie, într-o duminică, acest individ mi-a luat familia la înjurături pentru că lătrau câinii în curte şi el nu poate să doarmă, specific ca era ora 11. Am sunat la 112, după o tură de înjurături, a venit poliţia şi i-au aplicat a 100-a oară o amenda de 500 lei, nimic spectaculos pentru el. După plecarea politiei a spart toate uşile clădirii, clădire aflată în parimoniul cultural şi în proprietatea primăriei. De la problemele expuse poliţiei, primăriei, omul se află tot aici. Eu până aici am putut suporta nişte persoane sociale care trăiesc pe banii mei, pe impozitele mele şi la final pe nervii mei”, relatează caracaleanul.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru lovire, distrugere şi violare de domiciliu.
„În cursul lunii decembrie, polițiștii din cadrul Poliție municipiului Caracal au aplicat 3 sancțiuni contravenționale persoanei în cauză, în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, la nivelul Biroului de Investigații Criminale este în curs de cercetare un dosar penal în care persoana este bănuită de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violente, distrugere și violare de domiciliu”, a declarat reprezentantul IPJ.
Sursa: Realitatea de Olt