Un tânăr în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unei maşini sub influenţa alcoolului, pe un drum din judeţul Olt. Mai mult, el a încercat să fugă de poliţiştii care, în comuna Coloneşti, i-au făcut semn să tragă pe dreapta.

Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

La scurt timp, autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul București.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate”, transmite IPJ Olt.

În weekendul de Paşte, poliţiştii olteni au intervenit la peste 300 de solicitări, dintre acestea 233 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 358 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei.

Polițiștii au reținut 45 de permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare, fiind constatate și 18 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorElevii şi preşcolarii revin la cursuri. Când e următoarea vacanţă