Olt: Un tânăr de 25 de ani, la spital, în urma unui GRAV accident petrecut pe DN 6

Olt: Un tânăr de 25 de ani, la spital, în urma unui GRAV accident petrecut pe DN 6
În urma coliziunii, tânărul de 25 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal
Un grav accident rutier s-a petrecut, luni, pe drumul naţional DN 6, în afara localității Drăghiceni din judeţul Olt.
Potrivit poliţiştilor, în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Drăghiceni, și un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Rotunda.
În urma coliziunii, tânărul de 25 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar tânărului de 25 de ani urmând a-i fi recoltate mostre biologice de sânge.
„În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 08:44 - Atenționare de călătorie în Ungaria. Ce transmite MAE și cine sunt cei vizați
- 08:39 - Pelerinajul de Florii va avea loc sâmbătă, în București. Procesiunea va începe la Catedrala Națională
- 08:36 - Război în Orientul Mijlociu. Donald Trump amenință cu noi lovituri în Iran, în timp ce Teheranul continuă să‑și bombardeze vecinii
- 08:28 - Rafinărie în flăcări în Rusia, după un atac cu drone ucrainene la mare distanță de front
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











