Direcția Sanitară Veterinară a solicitat astăzi întrunirea Centrului Local de Combatere a Bolilor, după cele două suspiciuni de pestă de la Dăneasa. În cadrul întâlnirii, autoritățile au aprobat planul de măsuri ce trebuie aplicate în cazul în care virusul va fi confirmat la cei doi mistreți. 29 de localități ar putea intra în zona de supraveghere, în toate urmând să fie impuse restricții.

Veterinarii așteaptă verdictul de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală referitoare la cele două cazuri de pestă porcină la mistreții din Dăneasa. Până atunci, au stabilit zona de supraveghere a focarului, care include zeci de comune și sate.

Acestea sunt:

Drăgănești Olt, satul Comani

Dăneasa, cu satele Berindei, Zănoaga, Pestra și Cioflani

Radomirești, cu satele Călinești, Poiana, Radomirești, Crăciunei

Sprâncenata, cu satele Sprâncenata, Frunzaru, Bârseștii de Sus și Uria

Scărișoara, satul Scărișoara

Băbiciu

Gostavățu, cu satele Gostavățu și Slăveni

Stoenești

Deveselu, cu satele Deveselu și Comanca

Dobrosloveni, cu satul Reșcuța

Stoicănești,

Traian,

Mărunței, satul Mărunței

Fărcașele, cu satele Fărcașele, Ghimpați, Fărcașul de Jos și Hotărani.

De asemenea, cinci fonduri de vânătoare din aceeași zonă vor fi supraveghere, dacă se confirmă prezența virusului la mistreții găsiți morți în Dăneasa. În cazul în care și laboratorul central va confirma suspiciunea de pestă porcină africană, atunci se vor impune și restricții în aceste zone. Se va interzice circulația porcilor vii și a cărnii de porc, anunță veterinarii.

Gestionarii și angajații fondurilor de vânătoare vor organiza zilnic patrule în căutarea mistreților bolnavi sau morți. Se vor organiza partide de vânătoare la mistreți prin pândă și prin dibuire, de la toate animalele împușcate urmând să fie prelevate probe.

Articolul precedentAmbulanţe noi în judeţul Olt. 11 autosanitare le vor înlocui pe cele vechi
Articolul următorSute de copii, prezenți la ediția a XV-a a Festivalului Obiceiurilor și Tradițiilor Creștine Românești. Cine sunt câștigătorii/ FOTO