Parcul Tineretului, cel mai mare și cel mai modern loc de agrement din Slatina a fost inaugurat astăzi, spre bucuria a sute de slătineni, care au venit să admire, alături de autorități acest loc plin de viață. Este unul dintre marile proiecte ale municipalității, la care s-a lucrat intens în ultimii trei ani, pentru ca terenul în paragină al fostei unități militare să fie transformat într-un complex atractiv.
Punctul de atracție al Slatinei este, de astăzi, parcul Tineretului, inaugurat de reprezentanții primăriei și cei ai Consiliului Județean Olt. A fost un moment mult așteptat de slătinenii de toate vârstele, care au venit în număr mare încă de dimineață să se plimbe și să admire frumusețea parcului. Primarul Slatinei, Emil Moț și președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, au stat de vorbă cu oamenii, să vadă dacă sunt mulțumiți de facilitățile de aici. Edilul și președintele Consiliului Județean au gustat apoi din bunătățile Street Food Festival și au ciocnit un pahar de prosecco.
Până să se bucure de această realizare, primarul Emil Moț a mărturisit că s-a muncit mult. Proiectul, cu toată documentația necesară, a debutat cu trei ani în urmă, iar din toamna anului trecut s-a lucrat efectiv la amenajarea zonei. „Sunt foarte bucuros pentru că am reușit să inaugurăm cel mai mare parc din Slatina. Muncim de anul trecut și, chiar dacă perioada de execuție era de 2 ani, noi ne-am mobilizat și am vrut să dăm cât mai repede oamenilor această bucată de rai, pentru că am văzut că foarte mulți slătineni apreciază parcul. Iată că am reușit. Mai sunt mici retușuri de făcut, dar de astăzi ne bucurăm cu toții de Parcul Tineretului, așa cum au decis slătinenii să se numească”, a declarat primarul Emil Moș.
„Consider că acest parc este o carte de vizită a primului Emil Moț. Îl felicit pentru această realizare. Sunt singur că vor urma și altele. Sperăm ca într-un timp scurt toată munca de trei ani să se vadă și aceste investiții să se finalizeze. Vorbim de parcuri, parcări, dar și alte proiecte pe care le-a avut în ultimii ani în proiectare și vor deveni realitate în perioada următoare”, a spus Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.
Parcul, amplasat pe o suprafață de mai bine de trei hectare, dispune de spații de relaxare și agrement pentru toate vârstele. Până în primăvara viitoare, va fi totul gata.
Clădirea de alimentație publică din parc va fi deschisă cel mai probabil în primăvară, iar terenul de sport multifuncțional va fi gata în această toamnă.