Proiectul municipalităţii, care vizează construirea de noi clădiri la patru şcoli din Slatina, este în linie dreaptă.

Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, a dat ultimele detalii privind stadiul proiectului privind construirea unor noi corpuri de clădire la Şcoala „Eugen Ionescu”, Şcoala „Ştefan Protopopescu”, Şcoala „Constantin Brâncoveanu” şi la Şcoala „George Poboran”.

Municipalitatea intenţionează să creeze condiţiile astfel încât toate cursurile şcolilor din municipiu să se desfăşoare într-un singur schimb, dimineaţa.

„Este vorba despre corpuri de clădire noi, în interiorul şcolilor respective, astfel încât cât mai mulţi elevi să poată să meargă la cursuri în prima parte a zilei. Este mult mai uşor să vii şi să înveţi, în prima parte a zilei, până la ora 14.00, de exemplu, iar după-amiaza să o ai la dispoziţie pentru alte activităţi. În acest moment, din cele patru corpuri de clădire unul este deja licitat. Nu este în sarcina noastră, noi doar alocă bugetul necesar şi se ocupă şcoala, unitatea de învăţământ respectivă. Aşadar, pe lângă aceasta unde s-a finalizat licitaţia, celelalte trei au fost bugetate şi urmează licitaţiile, tot în acest an. Anul viitor ar cam trebui să fie gata toate 4, dacă nu cumva apar situaţii neprevăzute”, a declarat Vîlceleanu.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentMai multe instituţii de stat din Olt fac angajări
Articolul următorBărbat din Slatina prins conducând o motocicletă fără permis. Acum are dosar penal