Paul Stănescu, mesaj transmis astăzi lui Liviu Dragnea

paul buna
Prezent la Slatina la o conferință de presă, alături de președintele executiv al organizației din Olt a PSD, Paul Stănescu i-a transmis un mesaj lui Liviu Dragnea. Totodată, el a precizat că Dragnea avea de gând să îl excludă din partid.
Paul Stănescu a spus că i-a fost teamă că va fi exclus din PSD, după ce și-a spus punctul de vedere în legătură cu politica greșită pe care o făcea Dragnea. De aceea a fost rezervat în declarații ulterior. Liderul PSD Olt a precizat că a aflat de la oamenii lui Dragnea că acesta din urmă voia să supună Comitetului executiv al partidului o propunere de exludere a lui Stănescu. „Vă spun din surse de la oameni de lângă el: dacă aveam un rezultat bun (la alegerile europarlamentare la nivel național n.r.), în primul Cex după alegerile astea eram OUT”, a declarat astăzi Paul Stănescu.În ciuda divergențelor politice dintre cei doi, Stănescu i-a transmis gânduri bune lui Dragnea.„Eu lui Dragnea vă spun sincer îi doresc multă sănătate, să vină cât mai repede acasă, pentru că eu n-am avut o problemă cu el ca persoană, ca om, eu am avut o problemă politică. Eu n-am fost de acord cu proiectul lui politic, din cauza căruia s-a întâmplat ce s-a întâmplat: el a acolo și partidul a luat 22%. Asta e tot!”
Citește și:
- 13:43 - România consolidează dialogul transatlantic pentru predictibilitate legislativă și investiții strategice în domeniul tehnologiilor emergente
- 12:53 - Risc de inundații până vineri noapte, pe fondul topirii zăpezii: a fost emis un Cod portocaliu pe râurile din sudul țării
- 10:35 - Urmărire ca în filme în județul Mureș. Un viceprimar a ajuns cu mașina în șanț, după ce a fugit de filtrul de poliție
- 10:32 - Zile însorite și temperaturi în creștere, mai ales în sud și estul României: cum va fi vremea până la mijlocul săptămânii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News






_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)

