Paznic găsit mort, la un magazin din Slatina

Paznic găsit mort, la un magazin din Slatina
La fața locului au fost prezenți și reprezentanți ai ITM Olt
O anchetă a fost deschisă de poliţişti şi inspectorii ITM Olt după ce un paznic de la Altex Slatina a fost găsit mort, luni dimineaţă, la serviciu.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica, a declarat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 59 de ani.
„La fața locului, s-a deplasat o echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina pentru efectuarea de cercetări.
Trupul bărbatului, în vârstă de 59 de ani, a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
La fața locului au fost prezenți și reprezentanți ai ITM Olt.
Polițistii efectuează cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în munca și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, spune Vasiloaica.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
- 18:38 - Donald Trump: „Niciodată nu am avut nevoie de ajutorul NATO în războiul împotriva Iranului”
- 17:58 - Tragedie în comuna Averești: băiat de 16 ani suspectat că și-a omorât prietenul de 24 de ani
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











