Vicepremierul Paul Stănescu şi-a exprimat speranţa, vineri, la Slatina, că oltenii vor vota în majoritate pentru schimbarea denumirii judeţului în Olt-Romanaţi, la referendumul din 7 octombrie.
Liderul social-democraţilor olteni, unul dintre iniţiatorii schimbării denumirii judeţului, spune că ambele referendumuri sunt importante.
„Cred că ambele referendumuri sunt importante. Atât referendumul pentru familie, pentru că PSD este un susţinător al familiei tradiţionale, familia alcătuită din bărbat şi femeie, şi bineînţeles că suntem şi puţin subiectivi, pentru că ne-am propus ca în acelaşi timp să avem un referendum local, ca reparaţie istorică, judeţul nostru ca să fie mai puternic din toate punctele de vedere să se numească Olt-Romanaţi”, a declarat Paul Stănescu.
El a explicat că, în cazul schimbării denumirii judeţului în Olt-Romanaţi este vorba despre o reparaţie morală.
„Noi sperăm, facem tot ce trebuie, legal, pentru acest lucru. Sperăm ca oamenii să vină la vot pentru că este vorba despre o reparaţie istorică. Să nu uităm că Islazul era în judeţul Romanaţi, în 1848 aici s-au petrecut cele mai importante momente istorice, marcând practic începutul României moderne. Vorbim de Proclamaţia de la Islaz. Am avut şi un cetăţean din judeţul Romanaţi protagonist al acestui eveniment istoric, Popa Şapcă din Celei. Eu sunt convins că majoritatea oltenilor gândesc ca noi, toţi cei care am propus acest lucru. Sperăm să avem un rezultat bun la ambele referendumuri”, a conchis vicepremierul.