Multe dinte pateurile „cu brânză” oferite spre vânzare de patiseriile din Olt conțin mai mult grăsimi vegetale, unele nesănătoase. Consumatorii nu sunt informați despre acest lucru, au concluzionat inspectorii veterinari și comisarii de la Protecția Consumatorilor în urma controalelor derulate în tot județul.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor e cu ochii pe unitățile care vând produse de patiserie, dar și pe fast-food-uri și pizzerii. Îi bănuiesc pe cei care produc aceste alimente vândute la scară largă că îi păcălesc pe consumatori în legătură cu ingredientele pe care le folosesc. „Au fost verificați 13 operatori economici, aplicate 11 sancțiuni din care 9 amenzi în valoare de 22.000 lei și 2 avertismente, pentru deficiențe de informare a consumatorilor și neautorizare unitate. Am urmărit ingredientele: nu poți să pui că pateul e cu brânză când de fapt este un preparat alimentar- brânză bulgărească. S-au găsit nereguli. Cel care oferă spre vânzare un produs trebuie să ofere consumatorului lista de ingrediente, fără ca acesta să fie dezinformat. Acțiunea se află în desfășurare și va continua pe tot parcursul lunii iulie”, a spus Mircea Ioniță, inspector CJPC Olt.
Și inspectorii veterinari au prelevat probe din pateurile cu brânză, dar și din alte produse de patiserie și au găsit aceleași nereguli. Informare deficitară în legătură cu ingredientele folosite, primul pe lista celor falsificate fiind brânza.
„Au fost verificate 9 unități, laboratoare de patiserie-cofetărie, fast-food-uri, restaurante, pizzerii, fiind depistate neconformități care au fost sancționate contravențional cu amenzi de 3.000 de lei, pentru utilizarea în procesul de fabricație de specialități pe bază de adaos de grăsimi vegetale, ca materie primă la fabricarea diferitelor sortimente de produse proaspete de patiserie- pateuri, plăcinte. Acestea au fost impropriu etichetate ca fiind cu brânză și nedeclarate în denumirea produselor și în lista ingredientelor a adaosului de grăsimi vegetale”, a declarat Veronel Bolborea, directorul DSVSA Olt.