Pe lângă ancheta epidemiologică declanșată de veterinari în comuna Șerbănești, și poliția efectuează cercetări pentru a stabili dacă au fost aruncați porci morți la groapa de gunoi. În același timp, autoritățile iau în calcul și răspândirea virusului prin intermediul porcilor mistreți.

După izolarea focarului de pestă de la Șerbănești, autoritățile extind ancheta, pentru a afla sursa îmbolnăvirii. În primul rând iau în calcul ipoteza avansată de proprietarul porcilor bolnavi de pestă, care spunea că au fost aruncate animale moarte la groapa de gunoi. „În cursul anchetei epidemiologice am constat că au fost aruncate cadavre de porci la marginea localității, cadavre care au fost lăsate la voia întâmplării. Nu a fost anunțat nici medicul veterinar. Se pare că acele cadavre au fost în zona gospodăriei în acre am identificat prezența virusului pestei porcine africane”, a explicat Veronel Bolborea, directorul DSVSA Olt.

Fermierul care a aruncat porcii morți riscă să fie amendat. Polițiștii derulează și ei cercetări în acest caz. „Ancheta va fi soluționată cu ajutorul organelor de Poliție. Până la această dată nu a fost încheiată. Sperăm ca azi- mâine să avem o concluzie”, a mai spus director DSVSA.

Veterinarii iau însă în calcul și răspândirea virusului de la porcii mistreți. Gospodăria în care a fost confirmat focarul avea un gard rupt și se afla în apropierea unei păduri. În plus, se pare că proprietarul ar fi participat la partide de vânătoare.

Articolul precedentCine este cel care l-a găsit pe băiatul din Gorj, fugit de acasă după o ceartă cu părinții
Articolul următorCâţi copii din Olt s-au înscris în clasa pregătitoare, după prima etapă