Pesta porcină a ajuns aproape de Cilieni, la o fermă aflată la 1 kilometru de localitate. 22 de porci vor fi eliminați de veterinari astăzi, după ce analizele de laborator vor confirma prezența bolii. Cert este că două dintre animale prezintă simptomele bolii.

Porcii au fost crescuți în liberate, într-o fermă aflată în zona barajului de pe Olt, de lângă Cilieni, tot în apropiere de focarele din Teleorman. Veterinarii sunt așteptați astăzi la Cilieni, să izoleze focarul și să elimine animalele. „Sunt în total 22 de porci, aflați la o distanță de aproximativ 1 kilometru de localitate. S-au luat toate măsurile pentru izolarea focarului, iar astăzi sunt așteptați cei de la DSVSA să elimine porcii și să dezinfecteze”, a spus Ionel Marancea, primarul comunei Cilieni.

Articolul precedentPesta porcină în trei gospodării din Rusănești. Un porc a fost sacrificat, iar carnea de la alți doi a fost ridicată de veterinari
Articolul următorJandarmii olteni au lansat un film despre Marea Unire, finanţat de Ministerul Culturii