Trei proiecte ale Consiliului Județean de reabilitare a unor drumuri pe fonduri europene sunt în plină desfășurare. Cel mai avansat dintre ele vizează tronsonul dintre Găneasa și Verguleasa, pentru care în perioada următoare va fi desemnat proiectantul. De asemenea, drumul care traversează Valea Oltului este în faza de precontractare, autoritățile județene așteptând semnarea documentului de acordare a finanțării europene.
Peste 100 de kilometri de drum județean vor fi reabilitați în următorii ani pe fonduri europene, potrivit strategie pentru modernizarea infrastructurii rutiere stabilite de Consiliul Județean (CJ). Pe Programul Operațional Regional (POR), a fost semnat deja contractul de finanțare în valoare de aproape 30 de milioane de euro. A urmat pregătirea documentației în vederea stabilirii proiectantului, apoi licitația. „Cel mai avansat proiect este cel pe POR. Deja am semnat de un an și jumătate contractul, am demarat procedura, în momentul de față suntem în stadiul de evaluare a proiectării. Sperăm ca luna aceasta să stabilim câștigătorul proiectării. Acesta va avea un termen de șase luni să facă proiectarea, urmând ca ulterior să scoatem la licitație construcția drumului respectiv”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt
Tot pe fonduri europene, dar prin Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, ar urma să fie reabilitate alte două tronsoane de drum județean. Proiectele au fost depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest Timișoara. Pentru cel mai lung dintre acestea, cel de pe Valea Oltului, documentația a fost analizată și a primit undă verde pentru finanțare. „Drumul Stoenești, limită de județ, Giuvărăști, limită cu Teleorman, un drum de 60 de kilometri și tot pe SUERD avem Fălcoiu-Osica de Jos până al Voineasa, cu ieșire la Balș”, a mai explicat Oprescu.
DJ 643, Bobu-Voineasa-Balș va fi modernizat pe o distanță de 25 de kilometri și are o valoare estimată a proiectului de peste 56 de milioane de lei.