Timp de trei zile, de vineri și până ieri, polițiștii rutieri au acționat zilnic, folosind echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei dar și cinemometrele portabile, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. În cadrul acțiunii, 26 de polițiști rutieri au fost prezenți zilnic și au acționat pe drumurile naționale și județene din Olt.

Oamenii legii au oprit în trafic și au controlat peste 750 de vehicule și au aplicat 352 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză. „Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 19 permise de conducere, în cazul conducătorilor auto care au depășit viteza legal admisă cu mai mult de 50 km/h. Totodată, au fost constatate șase infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice”, a precizat Alexandra dicu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Olt.

 

Articolul precedentISU Olt: „Evitați tragediile! Nu vă aventurați când mergeți la scăldat!”. Bilanțul morților
Articolul următorÎncă un focar de pestă porcină la granița județului. Alertă în două localități