PETRE GEORGE CEZAR (AUR) CERE SOCOTEALĂ GUVERNULUI: „CÂT MAI ÎNTÂRZIE STATUL PLATA FACTURILOR DIN INVESTIȚII?”

Screenshot_20250602_144748_Gallery
Senatorul AUR de Olt, Petre George Cezar, a adresat o întrebare oficială Ministerului Dezvoltării, solicitând date clare privind valoarea totală a facturilor restante din programele de investiții. Demersul vizează stoparea blocajelor din administrațiile locale și aducerea transparenței în gestionarea banilor publici.
Senatorul AUR Petre George Cezar a transmis o interpelare oficială ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, cerând să fie comunicate sumele exacte reprezentând facturi neachitate în cadrul programelor de investiții derulate de minister, inclusiv Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și cele finanțate din fonduri europene.
„Vrem să știm cât se plătește și cât se întârzie în România reală, nu pe hârtii sau în discursuri. Este o chestiune de responsabilitate față de primarii care așteaptă fonduri, față de constructori și față de cetățenii care îndură efectele nerealizării proiectelor”, a transmis senatorul AUR.
Parlamentarul susține că întârzierea plăților afectează grav administrațiile locale, punând în pericol implementarea unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea comunităților – de la infrastructură rutieră și apă-canal, până la școli și spitale.
„Este momentul ca actuala guvernare să își asume răspunderea pentru blocajele din teren. Lipsa de transparență nu mai poate fi tolerată”, mai afirmă senatorul AUR, subliniind că va utiliza datele obținute pentru a susține inițiative legislative ce pot debloca situația.
Până la această oră, Ministerul Dezvoltării nu a oferit un răspuns oficial solicitării.
https://partidulaur.ro/petre-george-cezar-intrebare-solicitare-informatii-privind-valoarea-facturilor-restante-din-programele-de-investitii/
Citește și:
- 08:08 - Trump s-a răzgândit. Nu mai crește tarifele pentru importuri în SUA la 10% ci majorează cota la 15%
- 07:58 - Marius Budăi anunță scenariul în care PSD va ieși de la guvernare
- 07:44 - Țara europeană care mizează pe forța atomică pentru a opri ambițiile Moscovei
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News



_e32ebcad9a.webp)







