Un poliţist din județul Olt, apreciat pentru implicarea în acțiuni umanitare, și-a luat viața, luni seara, cu o lună înainte de a împlini vârsta de 40 de ani. Acesta suferea de o boală incurabilă.

Viorel Andrei, poliţist în cadrul Biroului Rutier din structura Poliţiei Slatina, era căsătorit şi avea doi copii. Se lupta însă cu boală necruţătoare, iar luni seara, a fost găsit spânzurat în locuinţa sa din Slatina.

Apropiații acestuia sunt în stare de șoc, nimeni nu se aștepta la un astfel de gest extrem. Aceștia au transmis sute de mesaje pe rețelele de socializare, în memoria sa.

„Dumnezeu să te odihnească în pace, Viorel. Nu pot să cred ca nu mai eşti printre noi. Un suflet aşa de blând şi frumos ca al tău nu cred că o să întâlnesc! Îmi pare nespus de rău! Sincere condoleanţe familiei! Nu te voi uita în veci!”, se arată într-un mesaj pe o rețea de socializare.

,,Viorel Andrei, ai fost singurul meu coleg si prieten care a acceptat să ajute alături de mine și Crucea Roșie, oamenii aflați la necaz și am facut-o cu toată inima! Pentru cei care nu l-au cunoscut, Viorel Andrei a fost polițist model la Slatina, Olt și s-a stins ieri din cauza unei boli nemiloase!”, spune unul dintre prietenii polițistului, într-o postare pe Facebook.

,,Despre câți oameni putem spune că sunt excepționali, că luminează pe oriunde trec? Puțini, iar noi am cunoscut unul. Voluntarul nostru, Viorel Andrei, în prezența ta și cu sprijinul tau am simțit că putem realiza orice. Cu calm, cu seninătate și bunătate uriașe, ai ajutat oriunde a fost nevoie, în timpul liber, cu devotament și mărinimie. Nu te vom uita, om excepțional! Dumnezeu sa te odihnească în pace!”, este mesajul transmis de reprezentanții societății Crucea Roșie Olt.

Poliţistul s-a implicat de multe ori în acţiuni umanitare, fiind mereu disponibil pentru a oferi ajutor.

Imagine

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBilanț coronavirus 10 august: 312 noi cazuri, 4 decese
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. 10 august. Activiștii au dinamitat statul?