31 de percheziţii sunt desfăşurate, în această dimineaţă, de polițiștii de investigare a criminalității economice din Olt, în județele Olt, Prahova, Ilfov și în municipiul București, la sediile mai multor firme și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală cu piese auto, anvelope și utilaje industriale.
În judeţul Olt sunt desfăşurate trei percheziţii la Scorniceşti.
„La data de 3 decembrie 2020, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor din Prahova, Ilfov și București, efectuează 31 de percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor firme. Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Sursa: Realitatea de Olt