40 de autoturisme parcate neregulamentar în Slatina au fost ridicate, în ultimele două săptămâni, în urma unor dispoziţii ale poliţiştilor locali.

Potrivit unui comunicat, polițiștii locali au fost nevoiți să dispună ridicarea autoturismelor respective, „întrucât prin maniera de staționare sau parcare, conducătorii autovehiculelor riscau să pună în pericol viața pietonilor sau să producă ambuteiaje”.

Totodată, în perioada 16-29 februarie, efectivele Poliției Locale Slatina au aplicat 278 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 85.780 lei.

Cele mai numeroase amenzi au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor OUG  195/2002 privind circulația pe drumurile publice –  220 amenzi, după cum urmează: staționare interzisă – 31, opriri neregulamentare – 186, acces inerzis – trei.

Poliţia Locală constată neregula şi solicită DASIP ridicarea autoturismului respectiv. Dacă, între timp nu se prezintă proprietarul, maşina este dusă la depozitul de la fostul Liceu de Construcţii.

Pentru depozitarea pe 24 de ore, proprietarul trebuie să achite 150 de lei, ulterior, preţul este de 300 de lei, plus 50 de lei pentru fiecare zi de staţionare.

Articolul precedentCaz de tuberculoză confirmat la un liceu din Slatina
Articolul următorDosar penal după moartea unui copil de un an, ajuns la spital în stop cardio-respirator