Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a votat la cele două referendumuri, sâmbătă dimineaţa, la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina.

Oprescu i-a îndemnat pe toţi cetăţenii judeţului să iasă la vot, arătând importanţa momentului.

„Am exercitat acest drept şi îi îndemn şi pe toţi cetăţenii judeţului Olt să-şi exercite dreptul la vot, drept cetăţenesc. Este un referendum important pentru istoria judeţului Olt şi, în acelaşi timp, pentru valorile tradiţionale româneşti”, a declarat Marius Oprescu.

El a explicat ce se va schimba după validarea celor două referendumuri.

„În ceea ce priveşte referendumul naţional, dacă acesta va fi validat, în Constituţie se va modifica acel articol în care clar va fi trecut faptul că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Dacă referendumul local va face pragul şi va întruni voturi cu „da” de la 50 plus unu dintre cei prezenţi, validarea se va face printr-o lege în Parlament, care va conţine două articole. Primul articol va privi validarea acestui referendum, iar articolul doi va conţine faptul că toate actele nu se vor schimba decât atunci când vor expira”, a declarat Oprescu.

Oltenii sunt chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Pentru ca această schimbare de denumire să se producă, la vot trebuie să se prezinte 30% dintre oltenii aflaţi în listele electorale permanente, iar 50% plus unu dintre aceştia să voteze „da”.

Totodată, oltenii vor fi chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” cu privire la redefinirea termenului de familie din Constituţia României.

 

Articolul precedentOra 10: prezență la vot de 1,31% în Olt. Pe ce loc se situează județul, la nivel național
Articolul următorCălugăriţele de la mănăstirile din Slatina, printre primii votanţi la Referendum – FOTO