Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro SA, Marian Năstase, a explicat că producătorul de aluminiu a fost salvat, în pandemie, de relansarea industriei automotive.
El a arătat că Alro a avut foarte multe comenzi de la producătorii de autoturisme, după ce industria aeronautică a înregistrat scăderi.
„În principiu, nu suntem la nivelul din 2019 al performanţelor pentru că sunt sectoare în care aluminiul este intens folosit şi care s-au prăbuşit, cel puţin o perioadă de timp. Industria aeronautică, spre exemplu. Eu n-am mai văzut un aeroport de un an şi jumătate. În schimb, industria automotive s-a relansat în a doua jumătate a anului trecut din varii motive. Unul dintre motive este chiar pandemia. Adică, oamenii şi-au dat seama că nu mai pot să călătorească cu avionul, vor să călătorească cu maşina şi atunci şi-au pus problema să schimbe maşina pentru a putea merge pe distanţe mai lungi. Sectorul auto şi-a revenit, nu la normal, dar a început să crească”, a declarat Marian Năstase.
El a adăugat că şi comerţul online a reprezentat un ajutor pentru Alro Slatina.
„Mai există un motiv: comerţul online a făcut ca schimbul de mărfuri internaţional să fie blocat. Astăzi, doar 50% din mărfurile care se mişcă pe planetă ajung la timp pentru că nu este suficientă capacitate de containere, care să mişte mărfurile dintr-un punct în altul al globului, din cauza comerţului online. Atunci, la nivel agregat, tot acest comerţ online a pus presiune pe comerţul de mărfuri, a venit un blocaj şi atunci evident că preţurile cresc. Ceea ce a ajutat”, a mai spus Năstase.
Politicile de la nivleul Uniunii Europene au ajutat, de asemenea, Alro.
„Al treilea element este că lumea tinde să devină din ce în ce mai protecţionistă. Continentul american se protejează faţă de continentul asiatic, Europa pune şi ea bariere tarifare şi atunci s-a intrat în această paradigmă care a făcut ca o bună parte din clienţii noştri să se orienteze către fabrici care sunt în Europa, cum suntem noi. Asta ne-a creat un avantaj pentru că la un moment dat era o concurenţă relativ inegală”, a conchis Marian Năstase.
La rândul său, directorul general al Alro, Gheorghe Dobra, a confirmat o scădere în 2020, faţă de anul anterior.
„Ca cifră, 2020 a fost cam la 90 la sută din 2019, când noi am fost peste media economiei, media sectorului nostru. Anul acesta este un an puţin diferit pentru că Uniunea Europeană, în cele din urmă, a pus taxe anti-dumping importurilor din China. Atunci economia europeană se adresează mai mult pieţei interne a UE”, a afirmat Dobra.
Sursa: Realitatea de Olt