Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a vorbit despre şansa de trecere a moţiunii depuse de social-democraţi împotriva Guvernului Cîţu.

Liderul social-democrat spune că PSD va merge până la capăt în încercarea de a îndepărta Cabinetul condus de Florin Cîţu.

„Din punctul meu de vedere, Guvernul Cîţu va cădea. Noi nu dăm înapoi! Să ştiţi că n-am avut niciun joc şi nicio înţelegere cu PNL. A fost o decizie strategică să nu ne implicăm, de la început, în acest război. Drept dovadă, am avut dreptate. Curtea Constituţională a spus că este un conflict între Parlament şi Guvern şi atunci adoptarea unei astfel de moţiuni, la momentul respectiv, până la decizia Curţii, însemna ca acea moţiune să nu fie validă. Am depus moţiunea noastră şi sperăm ca cei care s-au bătut atât de mult cu pumnul în piept că vor să dea jos guvernul, marţi, să fie alături de parlamentarii PSD şi să dăm jos Guvernul Cîţu”, a spus Marius Oprescu.

Preşedintele PSD Olt exclude un Guvern minoritar PNL, susţinut de social-democraţi în Parlament.

„Exclus să facem acest lucru! Am spus de fiecare dată că este exclus să sprijinim un Guvern minoritar PNL, cu sau fără Cîţu. Nu există această variantă pentru noi”, a adăugat Oprescu.

Deşi PSD cere alegeri anticipate, Marius Oprescu opinează că dacă Florin Cîţu va fi îndepărtat, PNL va reface alianţa cu USR „pentru ciolan”.

„În condiţiile în care PNL va ţine de Cîţu premier, bineînţeles că intrăm într-o criză. Nu va reuşi nimeni să facă majoritate şi atunci cred că soluţia o reprezintă alegerile anticipate. Dar, eu cred că se vor găsi soluţii. Cred că se va renunţa la Cîţu premier şi, în acel moment, PNL şi USR se vor reaşeza la masa negocierilor pentru ciolan”, a conchis Marius Oprescu.

Moţiunea împotriva Guvernului Cîţu a fost citită joi, în plenul reunit al Parlamentului, iar marţi va fi supusă la vot.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 septembrie. Peste 12.000 de noi cazuri
Articolul următorCulisele statului paralel | Dezvăluiri INCENDIARE despre legăturile lui Iulian Dumitrescu, din echipa Cîțu, cu Florian Coldea