Potrivit administratorului public, Daniel Albu, a fost semnat contractul cu o firmă din Turcia.
„Azi, la Primăria Corabia, a fost marcat unul dintre cele mai importante jaloane pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din orașul nostru. În urma licitației internaționale de achiziție publică organizată de primărie și a soluționării contestatiilor, a fost desemnat câștigătorul pentru contractul privind ,,Elaborare Studiu de Fezabilitate, PUZ, realizare documentație tehnică pentru Autorizația de Construire (PAC), obținere Autorizația de Construire (AC) și elaborare Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire Corabia”. Azi a fost semnat contractul cu firma câștigătoare, INPRO Muhendislik Muşavirlik Anonim Șirketi, de către reprezentanții acesteia și dl. Primar Ing. Iulică Oane.
Contractul are valoarea totală de 6.859.966,39 lei”, spune Albu.
Primarul din Corabia, Iulică Oane, a semnat anul trecut Protocolul de Colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru construirea variantei de ocolire a oraşului oltean. Din partea Guvernului a semnat vicepremierul Sorin Grindeanu.
Protocolul prevede elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru obiectivul de investiţii. Proiectul este finanţat cu fonduri europene, CNAIR fiind autoritate de management în cadrul Programului Operațional Transport 2021- 2027, în axa 2, Îmbunătățirea conectivității prin dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru accesibilitate teritorială.
Lungime estimată a drumului de ocolire este 10,8 kilometri. Cost estimat al întregii investiţii – proiectare şi execuţie – ajunge la 19, 5 milioane de euro.
Sursa: Realitatea de Olt