Primăria Slatina pregătește documentația pentru a putea concesiona o parte din terenul fostei unități militare către un eventual investitor. Autoritățile vor supune mai întâi aprobării Consiliului Local un proiect de alipire a patru parcele de teren însumând peste 75.000 metri pătrați. Ar fi o suprafață suficientă pentru un spațiu comercial mai mare, cu tot cu parcare.
Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut săptămâna aceasta de consilierii locali, o parte din parcelele care formează terenul fostei unități militare vor fi comasate. Autoritățile vor să modifice Planul Urbanistic Zonal realizat încă din anul 2014. Potrivită acestui document, pe amplasament sunt mai multe parcele de diferite dimensiuni, unele cu suprafețe insuficiente pentru a fi concesionate pentru activități comerciale. Așa că municipalitatea decis să alipească patru dintre acestea, pentru a pregăti un lot de teren pe care să încapă un centru comercial de mari dimensiuni. În total, peste 75.000 metri pătrați, după cum rezultă din proiectul de hotărâre publicat pe site-ul Primăriei Slatina.
„Având în vedere intenția unui investitor interesat de a dezvolta în municipiul Slatina, un ansamblu comercial multifuncțional pe o suprafață totală de teren de 75.359 mp, situat în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1…propun spre aprobarea Consiliului Local, prezentul proiect de hotărâre privind acordul în vederea alipirii a patru imobile – terenuri în suprafață totală de 75.359 mp, situate în municipiul Slatina, strada Tunari nr. 1, ce aparțin domeniului public al municipiului Slatina”, se precizează în proiectul inițiat de viceprimarul Claudiu Stăncioiu.
Este însă un prim pas dintr-un proces legislativ destul de anevoios prin care slătinenii ar trebui să beneficieze de un spațiu comercial mare și modern, de tip mall, pe terenul fostei unități militare. Urmează o perioadă de întocmire de documente și obținere de autorizații și avize și, cel mai important, semnarea contractului cu investitorul.