Rectificarea bugetară mult așteptată de primării, mai ales de cele care nu mai puteau plăti indemnizațiile și salariile însoțitorilor persoanelor cu handicap, se face pe bază de machetă. Ministerul Finanțelor le-a cerut primarilor o situație în legătură cu aceste cheltuielili, dar și cu sumele necesare salariilor și îngrijirii școlilor.

Blocajele financiare de care se plângeau multe primării, în a doua parte a anului, și-au găsit, se pare, rezolvarea. Ministerul Fionanțelor a propus o soluție salvatoare, banii necesari funcționării acestor instituții fiind alocați direct de la Guvern, prin intermediul Direcțiilor Județene de Finanțe. „Primăriile au primit bani direct de la Ministerul de Finanțe anumite sume de bani. Din ceea ce știu, Ministerul de Finanțe a păstrat la dispoziția ministrului o anumită sumă de bani și, în urma unei machete pe care a cerut-o prin  Direcția de Finanțe, va asigura indemnizațiile cu handicap, salariile primăriilor și cheltuielile materiale ale școlilor, până la finalul anului, în baza machetelor pe care primăriile le-au completat”, a explicat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

De anul acesta, primăriile vor suporta din bugetul propriu salariile însoțitorilor, dar și indemnizațiile eprsoanelor cu handicap. Aceste cheltuieli le-au dat calculele peste cap multor edili, întrucât nimeni nu a putut anticipa de la începutul anului câți astfel de beneficiari vor avea, până la final.

Articolul precedentPSD Olt îi ține „pe jar” pe aliații de la ALDE. Când vor decide dacă vor continua împreună
Articolul următorViceprimar nou la Caracal. Este vorba despre un fost director al IGO SA