Un om de afaceri din Balş îl acuză pe primarul Mădălin Teodosescu de faptul că refuză să-i semneze o autorizaţie pentru recompartimentarea unui spaţiu comercial, doar pentru că nu se numără printre simpatizanţii săi politici.

Mihai Cantea a explicat că a urmat toate procedurile birocratice pentru emiterea unei autorizaţii de urbanism, însă nici după mai bine de trei săptămâni aceasta nu a fost eliberată de administraţia orăşenească.

„Noi avem un spaţiu comercial de vreo 400 de metri pătraţi pentru care am găsit un chiriaş interesat. Am urmat procedurile, am făcut actele pentru recompartimentarea spaţiului şi am depus dosarul la Urbanism, acum trei săptămâni. Conform noilor modificări legislative, sunt obligaţi să mi elibereze autorizaţia în 15 zile, dar nici acum nu mi-a fost eliberată”, a afirmat omul de afaceri.

El a mai aratăt că, de fiecare dată, angajaţii de la Biroul Urbanism i-au transmis că trebuie să vorbească mai întâi cu „şeful”.

„După o săptămâna de la depunere, mi-au spus că nu este şeful, adică domnul primar. M-au tot amânat până m-au chemat ieri. Ieri mi-au spus să vin azi, când am văzut că toate cererile de acest gen erau semnat, numai a mea nu. Am cerut un răspuns, dar m-au trimis la şeful”, a mai spus Cantea.

Mai mult, primarul i-a reproşat personal afaceristului că nu i-a cerut acordul înainte de a scoate spaţiul la închiriat.

„Pe drumul spre Urbanism m-am întâlnit cu domnul primar care m-a luat la rost că nu am locuri de parcare pentru noul chiriaş şi că trebuia să-l întreb pe dumnealui”, a mai declarat Mihai Cantea.

Omul de afaceri spune că nu se numără printre susţinătorii edilului din Balş, iar acest lucru este de neconceput pentru Mădălin Teodosescu.

„Ştie că nu îi suntem simpatizanţi, dar sunt lucruri diferite. Noi mai avem spaţii comerciale şi afaceri în oraş şi plătim taxe şi impozite locale în valoare de sute de milioane de lei. Domnul primar ar trebui să facă diferenţa între politică şi administraţie publică”, a mai arătat Mihai Cantea.

Contactat telefonic, iniţial, primarul Teodosescu, a spus că nu cunoaşte problema.

„Sunt într-o şedinţă, nu ştiu despre ce este vorba. Să se ducă la urbanism”, a declarat el.

Ulterior, edilul a trecut pe un ton ironic şi a închis telefonul.

„Legea este lege şi pentru dumnealui şi pentru dumneavoastră. Să-i lăsaţi mai bine pe cei care se pricep”, a conchis Mădălin Teodosescu.