Un cetăţean turc în vârstă de 59 de ani, stabilit în România, urmărit internaţional pentru omor cu premeditare în Turcia, a fost depistat de poliţişti, în Slatina.

Potrivit unor surse judiciare, în urmă cu cinci ani, aflându-se în Turcia, bărbatul a fost implicat într-un scandal într-un bar. În urma scandalului, el a fost înjunghiat de un alt bărbat. Urmăritul a reuşit să scape din încăierare şi a revenit în barul respectiv, însoţit de mai multe persoane şi, fără să stea pe gânduri, el a scos un pistol şi a împuşcat mortal pe bărbatul care îl înjunghiase.

Pe numele său autoritățile judiciare din Turcia au emis mandat de urmărire internațională, pentru săvârșirea infracțiunii de omor cu premeditare.

El a fost depistat în Slatina, sâmbătă, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt. Urmăritul se afla la fratele său, care deţine mai multe covrigării pe raza municipiului.

„Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea extrădării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Ea a adăugat că activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Biroului pentru Imigrări Olt. La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Articolul precedentCe măsură au luat poliţiştii în cazul autorului jafului din Caracal, care a fugit de sub paza poliţiştilor
Articolul următor12 incidente electorale, sesizate, duminică, în judeţul Olt