Dintre cei 89 de candidaţi din judeţul Olt validaţi pentru susţinerea examenului de definitivare în învăţământ, patru au lipsit şi alţi patru s-au retras, miercuri, înaintea probei scrise.

Inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Olt, Florica Grecu, a declarat că 101 candidaţi s-au înscris la examen, iar doar 89 au fost validaţi. 81 au reuşit să şi susţină proba scrisă, miercuri, la centrul de examen stabilit la Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina.

Cei mai mulţi candidaţi din judeţul Olt au fost la educatori, învăţători şi profesori de educaţie fizică.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 31 iulie, contestațiile se depun în intervalul 31 iulie-1 august, acestea se soluționează până pe 5 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 5 august.

Stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţămnânt are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite.

 

Candidaţii aflaţi pentru prima dată în situaţia efectuării stagiului de practică trebuie să știe că se pot înscrie la examen doar dacă în anul de stagiu desfăşoară activitate la catedră cu normă întreagă, în calitate de cadru didactic calificat, şi pot susţine proba scrisă dacă finalizează stagiul de practică obligatoriu în sesiunea respectivă.

Articolul precedentAccident pe un drum judeţean din Olt | O tânără a ajuns la spital
Articolul următorRestart la deratizarea domeniului public din Slatina