Deputatul de Olt, Marius Iancu, a declarat că a avizat favorabil, în Comisiile reunite de buget, finanțe și bănci, online, Decretul 195/ 2020 emis de Președintele României, cu recomandări formulate de membrii comisiilor.

Potrivit parlamentarului, după 20 de minute de dezbateri, din cei 36 de parlamentari prezenți, 34 au votat „pentru” și doi s- au abținut.

Astfel, PSD a propus o serie de măsuri pentru populație și firme care să combată efectele crizei provocate de coronavirus.

„Pentru populație, să existe opțiunea suspendării pentru 3 până la 6 luni a ratelor bancare și plafonarea prețurilor la utilități. Solicităm PNL să renunțe la măsura privind liberalizare prețurilor, de la 1 iulie 2020. Pentru firme, propunem acordarea unui somaj tehnic, achitat 75% de stat, pe o perioadă determinată, rambursarea TVA și a concediilor medicale restante, amânarea plății CAS și CASS pentru firmele din domeniile afectate de criză, implementarea de către BNR a unei scheme de credite cu dobândă fixa și subvenționată, de un miliard de euro, pentru băncile comerciale. Din aceste fonduri, băncile vor acorda credite IMM-urilor, cu o dobândă de maximum 3% pe an, pe o perioadă de 3-10 ani”, a afirmat Marius Iancu.

Acesta a adăugat că demararea urgentă a acțiunilor pentru atragerea fondurilor europene pentru combaterea efectelor acestei crize.

„Sper ca Guvernul PNL să implementeze aceste măsuri urgente și să ia rapid toate deciziile care se impun în condițiile decretarii stării de urgență”, a mai spus Iancu.