Elevii, dar și cetățenii din comuna Curtișoara vor beneficia de anul viitor de o sală de sport la standarde moderne. Investiția este în curs de realizare, cu fonduri de la Guvern, iar proiectul prevede amenajare de tribune cu o capacitate de aproape 200 de locuri, dar și de a unui teren de sport multifuncțional.

Pe lângă investițiile în unitățile de învățământ, administrația locală din Curtișoara este preocupată și de activitățile sportive și recreative pentru cetățeni. Astfel, primăria a reușit să acceseze fonduri de la Compania Națională de Investiții și are în construcție o sală de sport modernă. „La noi în comună era nevoie de o sală de sport. Prin Compania de Investiții am reușit, cu eforturi, să demară, lucrarea în primăvara aceasta și avem termen de finalizare 20.04.2020. va fi o sală multifuncțională, cu 180 de locuri în tribune. Vor beneficia de ea nu numai elevii, care acum fac orele de sport în școală, dar și ceilalți cetățeni ai comunei, care vor putea desfășura diferite activități sportive”, a explicat Gheorghe Gănescu, primarul comunei Curtișoara.

Zeci de muncitori lucrează zilnic la noua clădire, de care vor beneficia cei peste 200 de elevi care frecventează cursurile unităților de învățământ din localitate. Vestiare moderne, dotate cu grupuri sanitare proprii, apă curentă și dușuri sunt doar câteva dotări de care va dispune sala de sport.

În localitate sunt în derulare și alte investiții importante, pentru ca locuitorii de aici să beneficieze de un confort sporit și condiții bune de trai.

Articolul precedentAmendă în urma jafului de la Balş. Directorul Poştei Române, vizat
Articolul următorSlatina: Turc amendat şi obligat să părăsească ţara