Senatorul PSD Renică Diaconescu a declarat, sâmbătă, înainte de Congresul PSD că „adevăratul Congres” va veni după alegerile prezidenţiale.
Diaconescu şi-a exprimat susţinerea pentru Viorica Dăncilă, care ar administra bine partidul pentru o perioadă de tranziţie
„Din păcate, nu așteptăm foarte mult de la acest congres. Noi considerăm că e o perioadă de tranziție și adevăratul congres va veni după alegerile prezidențiale. Cei aleși azi vor avea o misiune de tranziție. Într-o perioadă de tranziție e bine să fie doamna premier în frunte, pentru a da stabilitate partidului și guvernului pe această perioadă de tranziție. În rest am văzut că foarte mulți s-au hipertrofiat în personalități mari recunoscute de partid. Dar vor avea o mare surprize, se vor pomeni cu doar câteva voturi”, a declarat Renică Diaconescu.
Senatorul spune că PSD a greşit când a pus în prim-plan Legile Justiţiei.
„PSD a greșit în utlimul timp pentru că s-a axat foarte mult pe Legile Justiției, legi care nu i-a interesat pe oameni. Trebuia să încerce să facă doar programul pe care l-au promis. Această plafonare cu legile Justiției, legi pe care nu le-am definitivat, a fost speculată de opoziție și a fost demonizarea președintelui Dragnea până la un punct în care majoritatea populației a considerat că el este o persoană care face rău”, a conchis senatorul Diaconescu.