Asociația Comunelor din România, filiala Olt, și-a invitat vineri membrii la o întâlnire în cadrul căreia s-au discutat probleme importante ale comunităților locale din mediul rural. De la modificări legislative în domeniul administrației și până la propuneri de eficientizare a activității acestei structuri, toate au fost dezbătute liber de edilii olteni.
Printre subiectele cele mai importante a fost înființarea unui nou serviciu în cadrul asociației, cel de urbanism. Acesta ar urma să aibă personal specializat, care să asigure consultanță tuturor primăriilor care fac parte din ACOR. Acest serviciu de urbanism și-a dovedit eficiența și în alte județe din România, după cum au explicat oaspeții invitați la întâlnirea de lucru.
La întâlnire au luat parte mai mulți parlamentari olteni. Senatorul Paul Stănescu a vorbit despre noua lege a administrației publice locale și despre avantajele pe care le are pentru primării.
Prezent la acest eveniment, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, le-a explicat edililor despre noile prevederi în domeniul construcțiilor publice. Acestea permis depunerea proiectelor de finanțare fără a fi necesară obținerea autorizației de construire.
În viitorul apropiat, organizația din Olt va avea propriul sediu. Din acest an, în Asociația Comunelor din România, filiala Olt, sunt înscrise 85 de localități din mediul rural.